Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, luni, la B1 TV, că 90% din rețeaua de termoficare a Bucureștiului are o vechime de peste 30 de ani și există porțiuni cu o vechime de 50 de ani. În acest context, oficialul a precizat că, anul acesta, lucrările la rețeaua de termoficare se vor desfășura pe patru șantiere de câte 10 kilometri de rețea și pe alte câteva zeci de șantiere mici, a câte 50 – 100 de metri.
„Suntem într-o situație care urmează după o inacțiune de 30 de ani. Suntem în situația în care, pe rețeaua principală, unde avem principalele pierderi și principalele avarii, în acești 30 de ani s-a înlocuit 10% din rețea, deci 90% are o vechime de peste 30 de ani, uneori de 50 de ani. Trebuie să remediem asta și, în același timp, să oferim atât cât putem căldură și apă caldă. A fost un pic mai bine iarna asta decât iarna trecută”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a precizat că, în paralel, vor fi montate niște centrale provizorii, care să asigure furnizarea de apă caldă până când lucrările în rețea vor avansa.
„Am prezentat azi investițiile în curs pe rețeaua de termoficare și suplinire de producție. Pe suplinire de producție, compania nostră, Termoenergetica, are în achiziție și sperăm să montăm până în iarna asta o nouă centrală provizorie Titan. Pe de altă parte, noi, Primăria Municiului București, intenționăm acolo, pe capele de rețea, în punctele termice, să montăm 10 centrale. Primăriile Sectoarelor 2 și 1 și-au exprimat și ele intenția să monteze astfel de centrale”, a afirmat Nicușor Dan.
Ulterior, Primarul General al Capitalei a explicat ce înseamnă, de fapt, aceste centrale provizorii.
„O centrală provizorie e un fel de cazan, are forma unui container. La Titan, e un lanț de containere, în care pui gaz și face apă caldă. E un container pe care poți să-l muți. E un pic mai complicat să-l pui la apă, gaz, curent, dar putem face asta. Noi am înființat un call-center în care oamenii ne spun ce probleme au cu căldura. Problemele sunt în capetele de rețea, adică distanța mare de la centrală, cum e, de exemplu, cartierul Aviatorilor. Acolo distanța e foarte mare de la CET și căldura nu ajunge”, a explicat Nicușor Dan.
Oficialul a adăugat că, în prezent, există trei șantiere deschise unde se efectuează lucrări la rețeaua de termoficare, pe o distanță de 10 kilometri, iar un al patrulea șantier e adjudecat.
„Bucureștiul, până la începutul anilor 2010, reușea să repare 7 – 8 km pe an din 1.000, ceea ce e extrem de puțin. În ultimii doi ani s-a reușit undeva la 20. Ținta noastră e să reparăm 50 de km pe an. Atunci o să se simtă cu adevărat. Vom lucra anul ăsta la patru șantiere de câte 10 kilometri și la încă câteva zeci de 50 – 100 de metri și o să depășim mult acești 20 km care se făceau până acum”, a precizat Nicușor Dan.
Întrebat de ce până în acest moment s-a făcut doar o treime din reparațiile care se puteau realiza într-un an, Nicușor Dan a răspuns că nu au fost alocați bani.